Sport

Camora aşteptă debutul în naţionala României: „Nu depinde de mine, dar ar fi o mare bucurie”

Mario Camora a obţinut toate actele necesare pentru debutul în naţionala României şi ar fi putut bifa primul meci împotriva Islandei, în barajul pentru Euro 2020.

camora-astepta-debutul-in-nationala-romanie-nu-depinde-de-mine-dar-ar-fi-o-mare-bucurie camora-astepta-debutul-in-nationala-romanie-nu-depinde-de-mine-dar-ar-fi-o-mare-bucurie

Fundaşul portughez este unul dintre cei mai buni din România în flancul stâng al defensivei şi a devenit o opţiune şi pentru echipa naţională antrenată de Mirel Rădoi. Camora a făcut toate demersurile necesare pentru obţinerea cetăţeniei române şi ar putea apărea în tricoul naţionalei la următorul meci.

„Nu depinde de mine. Trebuie să mă duc să depun jurământul pentru cetățenia română. Nu decid eu dacă ajung la națională. Ar fi fost o mândrie să joc pentru România, dar nu e un stres dacă nu voi ajunge acolo. Deocamdată sunt alte probleme în țară, trebuie să depășim pandemia”, a spus Camora.


Fotbalistul celor de la CFR Cluj a ajuns la 33 de ani, dar cu toate astea nu se gândeşte la o retragere în acest moment.

„Mai am doi ani de contract cu CFR Cluj, sper să nu mai am parte de accidentări. Când nu o să mai pot juca, mă voi retrage. Nu vreau să mă fac de rușine. Dan Petrescu e cel mai profesionist antrenor pe care l-am avut. E obsedat de fotbal și când doarme se gândește tot la fotbal”, a declarat Camora la ProSport Live.


Camora râmâne la Cluj şi după retragere

La începutul lui februarie, am trimis actele la Ministerul Tineretului și Sportului. Am trimis documentele, nu mai depinde de mine acum. Mi-au spus că va dura între 3 și 6 luni.  Oricum, eu voi locui aici după ce voi termina fotbalul. Dacă aș merge la națională, m-aș bucura. Această țară minunată mi-a dat totul, mi-ar plăcea să port tricoul naționalei și să mergem la EUR”, a spus fotbalistul portughez.

Născut în Samora Correia, în Portugalia, Mario Camora joacă la CFR Cluj din anul 2011. Fundaşul stânga nu a apucat să joace în nicio selecţionată de tineret a Portugaliei, ţara sa natală. În carieră, fundaşul a mai evoluat la Valdevez, Beira Mar sau Naval.


În cei 9 ani de când evoluează pentru CFR Cluj, Mario Camora a reuşit să câştige trei titluri, a evoluat în Liga Campionilor şi a fost pe teren la victoria istorică a ardelenilor din 2012 pe terenul lui Manchester United, scor 1-0.

Camora, al doilea fotbalist naturalizat în România

Fostul selecţioner, Cosmin Contra, i-a folosit pe Alin Toşca şi Nicuşor Bancu pe postul de fundaş stânga. Camora poate deveni primul portughez care va evolua în echipa naţionaşă a României.


Singurul jucător naturalizat din istoria naţionalei României a fost Maximilian Nicu. Pe 20 martie 2009 a depus jurământul pentru a deveni cetăţean român, iar pe 1 aprilie în acelaşi an a debutat în naţională împotriva Austriei.

abonare newsletter