Sport
Doliu în fotbalul clujean. A murit fostul fotbalist și educatorul Adrian Cocan
Fostul fotbalist Adrian Cocan, fundaş al echipei Universitatea Cluj, a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 51 de ani.
Doliu în fotbalul clujean. A murit fostul fotbalist și educatorul Adrian CocanAdrian Cocan, un produs sută la sută al Centrului de copii şi juniori de la Turda, s-a stins din viață în urma unui infarct miocardic, potrivit unui mesaj al clubului Sticla Arieșul Turda.
„Veste tristă pentru suporterii turdeni. A încetat din viață fostul fotbalist Adrian Cocan (infarct miocardic), un produs 100% al centrului de copii și juniori de la Turda, care a ajuns ulterior în prima ligă a fotbalului românesc, fiind unul dintre jucătorii turdeni emblematici, prin seriozitate și dăruire pe terenul de fotbal. Suntem alături de familia greu încercată de acest tragic eveniment. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, se arată într-un mesaj al formației din Liga 3.
Cocan a îmbrăcat tricoul Universității Cluj în sezonul 1992-1993. „Întreaga familie «U» regretă dispariția sa. Clubul nostru transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis la rândul său clubul universitar.
Adrian Cocan a mai jucat în cariera sa la Corvinul Hunedoara, Gloria Bistriţa şi marea rivală locală a Universității, CFR Cluj. În ultima vreme, fostul fotbalist a fost educator la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Gavroche. Directorul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj a transmis la rândul său condoleanțe.
„Adrian Cocan, fotbalist la Universitatea Cluj, Corvinul Hunedoara, Sticla Arieșul Turda, a încetat din viață la doar 51 de ani. Colegii din DGASPC Cluj, unde Adi lucra ca educator, sunt alături de familia acestuia și regretă profund dispariția sa prematură. S-a dedicat în ultima perioadă unui scop nobil, munca cu cei mici de la Centrul Gavroche, unde, împreună cu Stelian Gherman, fost fotbalist la Universitatea Cluj, au făcut o excepțională muncă de echipă, la fel ca pe teren. DGASPC Cluj, Universitatea Cluj și suporterii echipei plâng și se roagă pentru sufletul acestui coleg minunat”, a spus Daniel Tămaș.
CITEȘTE ȘI: