Sport

U-BT Cluj, eliminată din cupele europene. Ardelenii au făcut un meci modest cu Igokea

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de formaţia bosniacă KK Igokea Alexandrovac, cu scorul de 82-75 (23-13, 15-18, 22-13, 22-31), miercuri seara, la Botevgrad (Bulgaria), în semifinalele Grupei C din turul preliminar al Ligii Campionilor la baschet masculin.

U-BT Cluj, eliminată din cupele europene. Ardelenii au făcut un meci modest cu Igokea U-BT Cluj, eliminată din cupele europene. Ardelenii au făcut un meci modest cu Igokea

 

 


„U'' a făcut două sferturi slabe, care nu au putut compensa evoluţia mai bună din celelalte două. Clujenii s-au apropiat pe tabelă pe finalul partidei, dar au intrat în criză de timp şi victoria a revenit bosniacilor. Pentru ardeleni a fost primul meci oficial după o pauză de şase luni.

Cel mai bun jucător al clujenilor a fost Justin Edwards, cu 22 puncte, 7 recuperări şi 1 pasă decisivă. Au mai evoluat Patrick Richard 15 p, 2 rec, 6 pd, Andrija Stipanovic 5 p, 7 rec, 2 pd, Donatas Tarolis 15 p, 5 rec, 2 pd, Gregory Vargas 12 p, 5 rec, 4 pd, Nestor Colmenares 2 p, 3 rec, 1 pd, Karel Guzman 4 p, 2 pd, Nandor Kuti 1 pd.

Pentru învingători au jucat Edin Atic 12 p, 5 rec, 4 pd, Marko Josilo 6 p, 6 rec, 4 pd, Darko Talic 2 p, 2 rec, 2 pd, Stefan Pot 8 p, 1 rec, 5 pd, Jackie Carmichael 25 p, 6 rec, 4 pd, Milan Vulic 1 rec, Nikola Jovanovic 7 p, 4 rec, Dalibor Ilic 3 p, 3 rec, 1 pd, Antabia Waller 10 p, 1 rec, 1 pd, Stefan Fundic 9 p, 8 rec, 3 pd.

Igokea va juca vineri pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor cu Sporting Lisabona, care a trecut în cealaltă semifinală de la Botevgrad de Fribourg Olympic (Elveţia) cu 84-78.

Ultimele Stiri
abonare newsletter