Sport
George Florescu, încântat de naturalizarea lui Camora:„De ce să nu ne folosim de el ? Și-a câștigat dreptul să joace pentru România”
Naturalizarea lui Mario Camora a fost un subiect intens dezbătut în ultimele săptămâni, iar fotbalistul lui CFR Cluj a fost contestat dur de ultrașii naționalei.
George Florescu, fostul jucător de la „U” Cluj, a vorbit despre naturalizarea lui Mario Camora
George Florescu, fostul mijlocaș de la Universitatea Cluj, a vorbit în cadrul unei transmisiuni live pe instragram despre naturalizarea lui Mario Camora, căpitanul de la CFR Cluj. Fotbalistul născut în Portugalia este primul jucător străin care va îmbrăca tricoul echipei naționale de fotbal, iar acest lucru nu a fost pe placul tuturor fanilor.
„Naturalizările s-au folosit de mult, mult timp în fotbalul mondial. Mario Camora și-a câștigat cetățenia română pe merit și a demonstrat că este un fotbalist de nivel înalt, iar mie mi se pare corect să ne folosim de el. Da, el este portughez, dar în același timp copiii lui sunt români. De ce nu ne-am folosi noi de valoarea lui ca să avem rezultate mai bune ?”, a spus Florescu pe pagina personală de Instagram.
George Florescu a intrat într-un conflict cu oficialii de la Universitatea Cluj, iar situația lui este neclară în momentul de față. Mijlocașul nu s-a retras oficial din fotbal și ar putea să revină pe gazon la un moment dat.