Sport

Păun, revoltat după CFR Cluj - FC Voluntari 0-0: „Avem cel mai prost teren din Liga 1, condiții de Liga a 2-a”

Adrian Păun a fost revoltat după meciul CFR Cluj - FC Voluntari 0-0, programat în etapa cu numărul 23 din Liga 1.

 

 


CFR Cluj s-a chinuit 90 de minute cu FC Voluntari și a avut un gol perfect valabil în finalul jocului, atunci când mingea trimis de Vinicius a fost respinsă din spatele liniei porții de Victor Râmniceanu. Adrian Păun a fost extrem de supărat pe brigada de arbitraj, oficialii LPF, dar și pe cei care amenajează stadionul lui CFR Cluj.

 


„Am controlat meciul în totalitate. În prima repriză am avut nişte ocazii imense, în a doua repriză am avut gol valabil, pe care numai dacă nu vrei, nu îl vezi. Plus încă două penaltiuri. Suntem supăraţi, vă daţi seama. Este a treia oară când ratăm şansa să urcăm pe primul loc. Dar asta e, trebuie să mergem înainte. Şi în seara asta am avut iar ghinion foarte mare, pe lângă erorile foarte grave de arbitraj. Mai mult vorbim şi facem mai puţin în ultimele etape, din păcate.Cred că avem unul dintre cele mai proaste terenuri din Liga I. E ceva ce nu pot să îmi imginez, să joci pe asemenea frig, pe asemenea terenuri... de VAR nu mai vorbesc, că îl aşteptăm de doi ani. Avem pretenţii să jucăm în cupele europene, să ne calificăm la Mondiale, la Europene, dar condiţii deloc, liga a doua.  Nu vreau să găsesc o scuză în seara asta, dar trebuie să vorbim şi de lucrurile astea, pentru că la televizor lumea vede altfel”, a declarat Păun, după remiza de pe teren propriu.

CFR Cluj are în acest moment 48 de puncte, fiind la egalitate cu FCSB, liderul din Liga 1 la ora actuală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter