Sport

CFR CLUJ a învins nou-promovata Craiovei cu scorul de 2-0: „Le-am transmis un mesaj băieților, ei s-au culcat pe-o ureche”

Revenirea lui Eugen Trică nu a fost cu noroc pentru U Craiova 1948. Nou-promovata a pierdut cu campioana CFR Cluj, scor 0-2, în prima etapă din returul sezonului regulat.

Campioana CFR Cluj a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal.

Islandezul Runar Mar Sigurjonsson (65), intrat la pauză, a deschis scorul din centrarea lui Ciprian Deac, cel care a închis tabela (89), după o pasă venită de la Adrian Păun.

Echipa antrenată de Eugen Trică, la primul său meci oficial în acest sezon pe banca ''alb-albaştrilor'', a avut şansa golului de onoare, însă mingea trimisă de Claudiu Bălan (90+1) a lovita bara transversală.

FC U Craiova venea după trei meciuri fără înfrângere, o victorie şi două egaluri. CFR Cluj a reuşit a patra victorie consecutivă fără gol primit.

„În prima zi în care am ajuns le-am transmis un mesaj băieților, ei s-au culcat pe-o ureche, cum că sunt o echipă nou-promovată. Noi suntem o echipă nou-promovată doar pe hârtie. În campionatul nostru doar Mioveni ar fi, care a rămas cu același lot din sezonul trecut din Liga 2”,  a transmis Eugen Trică, înaintea meciului.

CITEȘTE ȘI:

Suporterii, înapoi la meciuri! Competițiile sportive, organizate din nou cu public. Certificatul verde este obligatoriu

abonare newsletter