Sport
„U” Cluj a anunțat al cincilea transfer de la revenirea în Liga 1. Echipei se alătură un fundaș lituanian
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a ajuns la o înţelegere cu lituanianul Rolandas Baravykas (26 de ani), a anunţat, vineri, nou-promovata în Liga I pe site-ul său oficial.
Un nou transfer la Universitatea Cluj/ Foto: Facebook - FC Universitatea Cluj
Noul jucător al Universităţii, care are 28 de meciuri şi două goluri pentru naţionala Lituaniei, poate evolua ca fundaş dreapta, dar şi pe poziţia de fundaş stânga.
Baravykas şi-a petrecut perioada junioratul la echipa FC Siauliai, din oraşul natal. A făcut pasul la nivel de profesionişti în 2013, când a ajuns la Atlantas, în prima ligă a Lituaniei. A fost aproape de a câştiga titlul de campion în acel an, clasându-se la doar două puncte de Zalgiris la final de campionat.
La începutul sezonului 2015/2016, noul jucător al Universităţii a debutat şi în competiţiile europene, jucând în preliminariile Europa League. A jucat timp de patru sezoane pentru Atlantas, timp în care a strâns 89 de meciuri.
În ianuarie 2016, fundaşul s-a alăturat campioanei en titre Zalgiris Vilnius. Aici a petrecut trei ani, perioadă în care a bifat 82 de meciuri, a înscris patru goluri şi a oferit şase pase decisive. De asemenea, alături de Zalgiris Vilnius a reuşit să câştige primul trofeu din carieră, Supercupa Lituaniei din 2017.
În ianuarie 2020, Rolandas s-a transferat în Cipru, la Nea Salamis, unde a evoluat timp de un an. A ajuns apoi la FK Kukesi (Albania), iar după jumătate de an a semnat cu UTA Arad. La UTA, Rolandas Baravykas a fost utilizat în 21 de meciuri de Liga 1, bifând un assist.
Rolandas Baravykas, care vine din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărţit de UTA, este al cincilea transfer perfectat de clujeni în vederea sezonului viitor, după fundaşii Andrei Piţian (Chindia Târgovişte), Marius Briceag (FC Voluntari), atacantul Adrian Bălan (FC Rapid) şi mijlocaşul Ovidiu Bic (Universitatea Craiova).
CITEȘTE ȘI: