Ştiri din Transilvania
Un program de monitorizare creat de trei elevi din Hunedoara va rula pe Stația Spațială Internațională
Un program creat de trei elevi din Hunedoara coordonați de profesorul lor va rula pe Stația Spațială Internațională.
Stația Spațială Internațională /FOTO: International Space Station - Facebook
Un program creat de trei elevi din municipiul Hunedoara va rula pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a monitoriza evoluţia şi starea de sănătate a vegetaţiei de pe planeta Pământ, experimentul fiind propus de echipa clubului RobotX.
Potrivit acestuia, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat că proiectul gândit de cei trei elevi va fi aplicat în perioada aprilie - mai pe Staţia Spaţială Internaţională, datele culese în cadrul experimentului urmând să fie prelucrate de aceştia la sfârşitul lunii viitoare.
Programul a fost gândit şi creat de Alexandru Budiul, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, Maria Alexa, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, şi de Luca Rădos, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”.
Într-un mesaj transmis de ESA profesorului Mircea Nistor şi citat de pagina oficială a Primăriei Hunedoara, se arată că experimentul AstriX Mission Space Lab a obţinut "statutul de zbor", precizându-se că acesta va rula pe Staţia Spaţială Internaţională în perioada aprilie - mai 2023.
„Vom descărca datele şi le vom trimite spre sfârşitul lunii mai. Veţi putea apoi să scrieţi raportul vostru final, care este ultima fază a Mission Space Lab Challenge”, se menţionează în mesaj.
Derularea proiectului
Profesorul Mircea Nistor a explicat că proiectul la care participă elevii din cadrul RobotX Hunedoara s-a derulat în două faze. În prima dintre acestea, echipele înscrise au trimis ESA proiecte sau idei de experimente, dintre care au fost selectate cele mai bune. Apoi, ESA a transmis echipelor câştigătoare câte un kit specializat, iar copiii au creat softul necesar pentru funcţionarea experimentului propus.
„Noi am primit acest kit anul trecut, în decembrie, el fiind format, în principal, dintr-un micro-controller, un modul de inteligenţă artificială şi o cameră. Cei trei copii au creat softul necesar, iar acesta va rula pe un kit similar amplasat pe Staţia Spaţială Internaţională. Experimentul va dura cam trei ore, adică durata în care Staţia înconjoară, pe orbită, Pământul de două ori. Este un sentiment nemaipomenit pentru copii să ştie că softul lor va rula pe Staţia Spaţială Internaţională! La fel este şi pentru mine. În cele trei ore, se vor realiza aproximativ 1.000 de imagini care ne vor ajuta apoi să evaluăm starea de sănătate a vegetaţiei planetei şi evoluţia acesteia", a explicat coordonatorul şi mentorul RobotX Hunedoara.
În urmă cu patru ani, o altă generaţie de elevi din cadrul echipei RobotX Hunedoara a mai realizat un soft cu ajutorul căruia, tot de pe Staţia Spaţială Internaţională, s-a făcut o evaluare a modului în care evoluează stratul de nori al planetei, constatându-se atunci o tendinţă de creştere a acestuia, a mai arătat profesorul Mircea Nistor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: