Ştiri din Transilvania

Premieră medicală în România. Transplant de femur, realizat de un medic orădean specializat în Italia şi Franţa.

Premieră medicală în România. Un medic orădean, specializat în Italia şi Franţa, a realizat un transplant de femur.

Premieră medicală în România. Transplant de femur, realizat de un medic orădean specializat în Italia şi Franţa. | Foto: Alexandru Nitescu - Facebook Premieră medicală în România. Transplant de femur, realizat de un medic orădean specializat în Italia şi Franţa. | Foto: Alexandru Nitescu - Facebook

 

 


Medicul orădean, dr. Adyb Adrian Khal, a realizat un transplant de femur, o premieră medicală în România, la spitalul privat Pelican, scrie presshub.ro.

 


Transplantul de femur i-a fost efectuat unei tinere paciente care, la 9 ani, a suferit o fractură gravă a femurului, iar ulterior i-a fost descoperită o tumoare a acestuia.

Pacienta se simte bine, iar peste câteva luni „nimeni nu-și va da seama că a suferit această intervenție”, a explicat dr. Adyb Adrian Khal, chirurgul care a realizat operația. De altfel, tânăra a spus, plină de optimism, că visează ca în trei luni să poată alerga.


„I-am salvat și viața”

Intervenția chirurgicală a fost efectuată vineri la Spitalul Pelican din Oradea, asupra unei paciente de 31 de ani care la vârsta de 9 ani a suferit o fractură la femurul piciorului stâng în urma unei căzături pe gheață, suportând ulterior mai multe intervenții chirurgicale și fiindu-i identificată o formațiune tumorală agresivă pe femur, fapt care, de-a lungul anilor, i-a scurtat piciorul cu 4 centimetri, acest lucru având și consecințe negative asupra ortostatismului, provocându-i dureri la nivelul bazinului și coloanei vertebrale.

Sarcomul osos, cum a explicat luni, într-o conferință de presă, dr. Adyb Adrian Khal, specializat în Ortopedie-Traumatologie și Ortopedie Oncologică, reprezintă o patologie rară, cu o incidență de un caz la 100.000 persoane/an, iar tratamentul radical este amputarea, ceea ce are un impact devastator din punct de vedere fizic, psihic și social.


CITEŞTE ŞI
Premieră națională în neuromedicină, la Cluj. La Spitalul Transilvania a avut loc prima intervenție colaborativă de neurochirurgie vasculară și neuroradiologie intervențională

„I-am salvat membrul inferior, dar i-am salvat și viața. Ne concentrăm pe salvarea vieții, dar și pe funcționalitate, pentru ca pacientul să poată fi reinserat în viața socială. (…) După perioada de recuperare, care estimăm că va dura 6-8 luni, pacienta va fi o persoană normală și când se va plimba pe bulevard nimeni nu-și va da seama că a suferit această intervenție”, a explicat chirurgul.

Răspunzând unei întrebări, acesta a precizat că fără această intervenție, care a durat șapte ore și jumătate, „pacienta ar fi rămas cu handicap, invalidă”.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Premieră națională, la Cluj! Un pacient, la al treilea transplant după o așteptare de 7 ani. Momente intense pentru medicii clujeni

Ultimele Stiri
abonare newsletter