Ştiri din Transilvania

SEBEŞ: Daimler construiește o fabrică unde va produce cutii de viteze pentru Mercedes

Compania germană Daimler-Benz începe construcţia, la Sebeş, a celei mai importante unităţi de producţie piese, unde cei peste 500 de angajaţi vor realiza cele mai avansate cutii de viteze pentru maşinile Mercedes.

Unitatea de producţie şi asamblare a cutiilor de viteze automate va fi operaţională în totalitate abia peste trei ani. Când totul va fi gata, vor fi produse transmisii ce vor echipa limuzine germane Mercedes precum E-Klasse sau S-Klasse, care costă peste 50.000 de euro.Societatea care se ocupă de lucrare a primit un ajutor de la stat în valoare de peste 37 de milioane de euro, iar investiţia totală se ridică la aproape 240 de milioane de euro.

În 2016, când va începe să funcţioneze, noua fabrică va crea 500 de locuri noi de muncă într-un oraş deja dependent de industria auto.


În ianuarie, Star Transmission, care este de fapt o filială Daimler, a inaugurat la Sebeş o investiţie separată de 40 de milioane de euro într-o nouă linie de montare a cutiilor de viteze cu dublu ambreiaj. Aceasta nu a fost prima investiţie a Star Transmision, care a fost înfiinţată în 2001 şi are deja 1000 de angajaţi în Sebeş şi Cugir.

Etichete: sebes mercedes Daimler
Ultimele Stiri
abonare newsletter