Ştiri din Transilvania

VIDEO.Festivalul TIFF va avea locații și în Florești. Pivariu: „Pas cu pas, devenim o localitate modernă.”

TIFF 2021 va avea una dintre locații și în Florești. Primarul comunei și-a exprimat bucuria privind acest eveniment.

 

 


Locațiile festivalului TIFF de anul acesta se vor extinde. Unul dintre locurile în care te vei putea duce să vizionezi filme de la TIFF va fi în Florești.

 


Primarul comunei, Bogdan Pivariu, a declarat faptul că arta și cultura sunt elemente importante în dezvoltarea unei comunități, iar organizarea TIFF-ului în cea mai mare comună din țară reprezintă o mare bucurie.


O mare bucurie

„În această vară, Floreștiul devine scena unor evenimente de anvergură. Floreștiul este o comunitate vibrantă, o comunitate în continuă dezvoltare. Pas cu pas devenim o localitate modernă. Arta și cultura sunt elemente importante în dezvoltarea unei comunități.

Vă anunț cu bucurie că în această vară, la Florești, va fi organizat Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care, așa cum am spus, va avea o scenă pentru proiecții și în Florești. Acest festival va avea loc între 23 iulie – 1 august 2021.


Festivalul TIFF 2021

Ne bucurăm că în Parcul Poligon vom avea în permanență o scenă în care proiecțiile de film vor rula și la noi în comunitate. Este o bucurie mai mare, fiind a 20-a ediție a festivalului anul acesta. Am văzut interesul comunității noastre pentru proiecțiile de film și am participat cu toții în municipiul Cluj-Napoca, anul acesta vom putea participa la noi în localitate”, a declarat Bogdan Pivariu.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existență cu o nouă ediție de anvergură, între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj. 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival.


În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanți să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranță, în 14 locații din Cluj și din împrejurimi, locații în care echipa intenționează să revină și în 2021.

În pregătirea ediției aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obișnuită pentru TIFF, datele anunțate inițial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluția pandemiei va permite reluarea proiecțiilor în formula de anul trecut. Contextul actual și informațiile oferite de autorități au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.

Ultimele Stiri
abonare newsletter