Ştiri din Transilvania

Un copil de 6 ani a căzut de la 5 metri de pe un telescaun din Poiana Braşov. Băiatul a fost transportat la spital

Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări privind cazul unui copil, în vârstă de 6 ani, care a căzut, miercuri, dintr-un telescaun din Poiana Braşov, de la o înălţime de 5 metri.

Un copil de 6 ani a căzut de la 5 metri de pe un telescaun din Poiana Braşov. Băiatul a fost transportat la spital Un copil de 6 ani a căzut de la 5 metri de pe un telescaun din Poiana Braşov. Băiatul a fost transportat la spital

 

 


Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a precizat că a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un copil în vârstă de 6 ani ar fi căzut de la o înălțime de 5 metri, în timp ce se afla într-un telescaun din staţiunea Poiana Braşov.

Ulterior, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.


„Apelul a venit prin Dispeceratul Național Salvamont, în jurul orei 15, cu privire la un copil care a căzut din telescaun, între pilonii 1 si 2, de la o înălțime de aproximativ 5 m. După cădere, copilul în vârstă de 6 ani s-a deplasat singur până la stația inferioară, unde a fost găsit de salvamontiști. După examenul medical s-a constatat un traumatism minor la nivelul unui membru inferior, urmând să fie transportat în stațiune, unde au fost asteptați aparținătorii, în vederea luării deciziei de transport către unitatea spitalicească”, a transmis Salvamont Poiana Brașov.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

CITEȘTE ȘI:

Un parapantist a CĂZUT în gol de la 40 m înălțime, după ce s-a agățat în cablurile telecabinei de la Poiana Brașov

abonare newsletter