Rezidenții ar putea susține examenul de obținere a titlului de medic în oricare dintre centrele universitare în care au efectuat minimum 6 luni de pregătire de bază.
Ministerul Educaţiei s-a răzgândit în legătură cu susţinerea probelor de competenţe ale examenului de Bacalaureat 2025. Toate inspectoratele şcolare au fost anunţate că aceste probe vor putea fi susţinute şi în prima parte a zilei.
Emoții pentru Emil Boc, care a participat, sâmbătă, la ceremonia de absolvire a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în calitate de primar, dar și de părinte.
Atomosferă de senzație la festivitatea de absolvire a promoției 2024 de studenți de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Absolvenții au depus jurământul lui Hippocrate și au cântat serenade inegalabile.
Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a încep marți, 25 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Peste 160.000 de candidați înscriși.
Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj duc tradiția mai departe, astfel că serenadele au ajuns în curțile spitalelor din Cluj.