Epurarea levigatului de la depozitul de deșeuri Pata Rât a dus la contaminarea solului. Agenția pentru Protecția Mediului susține că există, printre altele, o contaminare cu hidrocarburi din petrol.
Clujul ar putea avea prima linie de metrou funcțională în ianuarie 2027, în primă fază pe 9.16 kilometri, estimându-se ca în 2030 numărul total de călători transportați să se ridice la peste 60 de milioane. Ce impact va avea construcția metroului asupra mediului?
De doi ani, președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, „amenință” cu inaugurarea lucrărilor la Centrul de Deșeuri. Acum, în an electoral, forul județean anunță finalizarea lucrărilor la acest obiectiv care de 8 ani bate pasul pe loc. Surpriză însă: unele lucrări anunțate ca finalizare sunt realizate în proporție de 0%!
Gunoaiele clujenilor sunt depozitate la așa zisele rampe temporare construite de RADP Cluj (unde de 4 ani se depozitează deșeuri), rampe care tind să devină permanente. Instituţia a primit deja undă verde de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru construirea celei de-a cincea platforme pe lângă cele patru existente deja. Reamintim că la Pata Rât trebuia să fie o singură rampă funcţională pentru doar câteva luni.
Consiliul Judeţean a cerut, din nou, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj revizuirea acordului de mediu pentru Centrul de Deşeuri după ce, între timp, acest proiect a fost modificat. Este cea de-a doua modificare în mai puțin de un an pe care forul județean o face la acest proiect.
La începutul lunii, angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj au trimis o scrisoare deschisă adresată prim ministrului Sorin Grindeanu prin care au cerut majorarea salariilor pentru ca instituția să nu intre în colaps.
Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj au trimis vineri o scrisoare deschisă adresată prim ministrului Sorin Grindeanu prin care au cerut majorarea salariilor pentru ca instituția să nu intre în colaps. Ei amenință că dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă vor sista emiterea actelor necesare accesării fondurilor europene pentru Autostrada Transilvania și alte drumuri din județ.
Zeci de tone de motorină s-au scurs în sol din trenul marfar care a deraiat, miercuri, în zona Valea Florilor, din apropierea municipiului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, şi sute de călători sunt afectaţi de acest incident, întrucât circulaţia feroviară este blocată.