Un bărbat de 35 de ani a fost reţinut 24 de ore de către poliţiştii clujeni pentru tentativă de omor. Acesta i-ar fi cauzat unui tânăr leziuni care necesită 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
Barack Obama a declarat miercuri, 6 iunie 2014, la Varșova, că România nu va fi singură în faţa unei agresiuni. Afirmația a fost făcută de președintele SUA în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia împlinirii unui sfert de secol de când regimul comunist a fost îndepărtat de la putere. La eveniment a participat şi preşedintele Traian Băsescu.
O pacientă a Clinicii de Reumatologie din cadrul Spitalului Judeţean a fost pe punctul de a fi agresată de două cerşetoare, aflate pe holurile spitalului. Ele cereau bani bolnavilor care aşteptau să intre la consultaţie.
În dimineaţa zilei de 26 ianuarie, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin serviciul unic de urgenta 112, despre faptul că, în incinta unui local public din municipiul Cuj-Napoca a izbucnit un scandal. Doi bărbaţi au fost bătuţi de un tânăr de 29 de ani în clubul Romantic. La acea dată agresorul a fugit şi, în continuare, este căutat de poliţişti.
Doi bărbaţi au fost bătuţi de un tânăr de 29 de ani într-un club din centrul oraşului. Totul a izbucnit din cauza consumului de alcool. Agresorul a fugit şi este căutat de poliţişti.
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit joi, la Milano, după ce a fost agresat într-o staţie de metrou de trei tineri români care au încercat să îl jefuiască.
Un fotoreporter a depus, joi, o plângere pentru agresiune la Secţia 4 de poliţie împotriva jucătorului Ciprian Marica, după ce aceştia ar fi fost implicaţi într-un incident în trafic.
Câteva zeci de persoane au protestat, vineri, în locailitatea Almendralejo, din sud-vestul Spaniei, faţă de "vandalismul repetat al unor cetăţeni români", după ce doi români au fost arestaţi fiind acuzaţi că au agresat şi violat două tinere spaniole.