Instanța supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său Dorian Potra și un alt membru al familiei, Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor
Președintele AUR, George Simion, și lidera POT, Anamaria Gavrilă, au anunțat miercuri că își vor depune candidaturile pentru alegerile prezidențiale, unul dintre ei urmând să se retragă după ce acestea vor fi validate.
Horațiu Potra, mâna dreaptă a lui Călin Georgescu, a lansat un mesaj de instigare la violență în urma respingerii candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
În motivarea deciziei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, Biroul Electoral Central arată că acesta a „încălcat obligația de a apăra democrația”, care se bazează pe alegeri libere și corecte.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a început campania electorală la Cluj-Napoca printr-un atac la administrația locală, criticând lipsa unei strategii și sufocarea orașului. Deputatul PNL, Ovidiu Cîmpean, a reacționat la aceste declarații.
Crin Antonescu, repede, în gând, doar pentru tine, enumeră 5 fabrici, uzine sau combinate din România, indiferent de capital. Nu Dacia și Ford, altele 5. Nu este ușor, așa-i?
Candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a depus la Biroul Electoral Central o listă semnată de 1,7 milioane de susținători pentru alegerile prezidențiale.