Fosta deputată Aurelia Cristea a fost desemnată, vineri, drept candidat la Primăria Cluj-Napoca, la alegerile locale din 9 iunie, din partea PSD Cluj, iar secretarul executiv al filialei județene, Alexandru Cordoș, a fost numit candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, organizează marți, 2 aprilie, o sesiune de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist.
Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii tehnico-economici și proiectul ce vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatorului Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj dispune de dotări de înaltă tehnologie pentru investigații și analize medicale, iar în ultimii ani peste 12 milioane de euro au fost investiți în creșterea și diversificarea serviciilor oferite pacienților.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a arătat care ar fi primele trei priorități pe care le-ar avea din funcția de ministru al Sănătății.