Deputaţii Comisiei de Transporturi au votat, marţi, pentru un raport favorabil de adoptare a proiectului prin care trotinetele electrice sunt definite astfel încât să nu fie asociate mopedelor, iar utilizatorii să nu fie pasibili de amenzi sau închisoare dacă nu au permis.
Rosal și Brantner, firmele care se ocupă de deszăpezire în Cluj-Napoca au fost amendate fiindcă nu s-au aprovizionat corespunzător cu material antiderapant, așa cum prevăd contractele încheiate cu municipalitatea.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.
Începând de sâmbătă, 12 octombrie, Codul Rutier se schimbă, iar şoferii care nu respectă noile reguli vor fi mult mai aspru sancţionaţi şi pot rămâne fără permis pentru 30 de zile.
Amenzi mai mari pentru angajatorii care nu respectă prevederile legale privind munca și orele suplimentare ilegale, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul independent clujean Adrian Dohotaru.
Nou regulament pe mijloacele de transport în comun intră, oficial, în vigoare. Dacă urci în mijlocul de transport cu îmbrăcăminte murdară şi urât mirositoare sau dacă faci gesturi obscene şi insulţi şoferii şi controlorii de bilete rişti să primeşti o amendă usturătoare.