Nouă sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, produs în ianuarie 2014 şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion, iar alte cinci persoane au fost rănite.
Poliţiştii locali au desfăşurat, miercuri 14 mai 2014, o acţiune în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca în vederea depistării persoanelor care apelează la mila publicului.
Poliţiştii locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au identificat în această săptămână 334 de autovehicule pe domeniul public, care prezentau un aspect neîngrijit şi erau neconforme în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice (maşini murdare, avariate sau cu roţi dezumflate).
Poluarea obligă Executivul Franţei să ia măsuri inedite. De astăzi în Paris şi în suburbii, maşinile vor circula pe baza numărului de înmatriculare, o zi cele cu numere pare, o zi cele cu numere impare.
14 cetăţeni străini şi 5 firme care au angajat cetăţeni străini au fost controlate şi amendate de poliţiştii de la Serviciul pentru Imigrări din Cluj pentru nerespectarea unor prevederi legale de şedere în oraş, în urma unor controale desfăşurate în perioada 10 – 13 martie. În total, au fost aplicate 19 amenzi în valoare de 6.900 lei.
Nouă şoferi au rămas fără permise de conducere şi alte 169 de persoane au fost amendate: fie pentru că nu au respectat legea rutieră, fie pentru că nu au respectat liniştea şi ordinea publică.
În urma unor controale efectuate de poliţiştii clujeni joi, 27 februarie 2014, pe stărzile din oraş, aceştia au confiscat 423 mărţişoare şi mai multe buchete de flori.
Poliţiştii clujeni au participat în acest sfârşit de săptămână la mai multe acţiuni desfăşurate în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale.