Câteva zeci de protestatari, susținători ai lui Călin Georgescu, s-au adunat, marți, în fața Prefecturii Cluj, pentru a cere „libertate pentru popor” și alegeri democratice.
Coaliția PSD-PNL-UDMR se întâlnește la mijlocul acestei săptămâni pentru a stabili data alegerilor. Liderii coaliției vor discuta despre candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în condițiile în care acesta a anunțat că își suspendă candidatura din partea coaliției.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a respins cererea lui Călin Georgescu în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, a fost atacată cu recurs.
Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost atacată la CEDO de Călin Georgescu. „CEDO nu va admite plângerea sa. Georgescu face doar tărăboi”, spune politologul Cristian Preda.
De Ziua Constituției, șeful CCR, Marian Enache, i-a îndemnat pe români să „cinstească” legea fundamentală prin „respect și fidelitate” față de țară. Cine este și ce avere are președintele Curții Constituționale?
Politologul Cristian Preda compară decizia CCR de prelungire nelimitată a mandatului Iohannis cu decizia Curții din 1996 care i-a permis lui Iliescu să candideze pentru al treilea mandat.