Un cunoscut activist de mediu susține că ar fi fost atacat duminică seara de către un consilier al Gărzii Forestiere Suceava și de fiul acestuia, patronul unui firme despre care presa locală a relatat de mai multe ori că este implicată în afacerile ilegale cu lemn.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a transmis, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, că trebuie să explice neregulile din achiziţiile făcute de compania Unifarm şi i-a solicitat să trimită controale la spitalele din Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi.
Şapte persoane au fost reţinute pentru ultraj în urma unor incidente petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din municipiul Hunedoara după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă au fost violenţi cu forţele de ordine.
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a declarat, miercuri, la România TV că mesajul preşedintelui Klaus Iohannis care i-a îndemnat pe români să stea acasă, altfel, după Paşte, vom avea înmormântări, "este ca un soi de blestem".