Două persoane şi-au pierdut viaţa pe insula grecească Limnos, din Marea Egee, din cauza intemperiilor care afectează o mare parte din ţară şi care au cauzat pagube semnificative pe insula Rodos.
Antrenorul echipei U-Banca Transilvania, Mihai Silvășan, va susține un masterclass la Congresul Antrenorilor din Euroligă, din Atena, care va avea loc între 20 și 23 iunie.
Cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 85 au fost rănite marţi noaptea în coliziunea dintre un marfar şi un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia.
Un concert de muzică clasică, cu tematica „Seara grecească”, a fost organizat vineri de reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj, cu ocazia conferinței regionale de aviație.
MAE a emis o atenționare de călătorie în Grecia pentru cetățenii români. Maximele vor ajunge la 40-42 de grade Celsius, pentru întreg teritoriul Greciei, începând de sâmbătă.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, dat în urmărire după ce a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie, ar fi fost prins în Atena, Grecia, au precizat pentru Agerpres surse judiciare.