Secțiile de Terapie Intensivă au devenit neîncăpătoare pentru pacienții COVID-19 aflați în stare gravă. Astăzi, 12 octombrie, doar două locuri au mai rămas libere în secțiile ATI din Cluj.
În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 14.467 de cazuri noi COVID-19. 1.556 de români sunt internați la ATI, 22 dintre aceștia fiind minori. Un copil a decedat în ultima zi.
În ultimele 24 de ore, în județul Cluj s-au înregistrat 548 de cazuri noi COVID-19, iar 9 bolnavi au murit în același interval. La ATI sunt internați 70 de pacienți.
Un tânăr care a murit infectat cu COVID la secția ATI din Sibiu avea certificat fals de vaccinare. „E o dezamăgire profundă”, spune un medic ATI despre cei care mint că s-au imunizat.