PNL a reacționat, duminică, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Ionuț Stroe, la afirmaţia cu privire la „autonomie” a fostului ministru al Mediului (UDMR) Tanczos Barna. „Cu cât vor fi mai aproape de această temă, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare”, transmite PNL.
Senatul se întruneşte, vineri, în plen, pentru a vota, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc.
Eficiența sistemului de încălzire este o prioritate în sezonul rece, atât în clădirile rezidențale, cât și în cele cu destinație industrială sau comercială.
Consiliul Naţional Secuiesc solicită, din nou, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, într-o petiţie adresată Parlamentului, Guvernului, dar şi spre informarea preşedintelui Klaus Iohannis.
Partidul format la începutul lunii noiembrie transmite un mesaj controversat prin care arată că țara noastră trebuie să se hotărască dacă dorește să se orienteze spre Schengen ori spre Chișinău. Mai mult, Alianța Maghiară din Transilvania (AMT) acuză „atitudinea instigatoare” a președintelui Iohannis la adresa comunității maghiare.
Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar, a afirmat că Declaraţia de la Cluj, a fost prima care a formulat cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania, fiind „de actualitate şi în prezent”.