Elevii din școli și grădinițe care se află în 20 de comune din județul Cluj încep noul an școlar 2023-2024 în clădiri fără autorizații sanitare, din cauza lipsei apei potabile.
Peste 300 de unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitara de funcţionare, iar dintre acestea 233 sunt în mediul rural, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Școala începe luni, 9 septembrie și încă sunt probleme la nivelul întregii țări, din cauza unui sistem educațional bolnav.
Peste 100 de unităţi de educaţie, din 671 câte există în judeţul Cluj, nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, cu două săptămâni înainte de începerea şcolii, din cauza degradării clădirilor sau a condiţiilor deficitare.
O pensiune din judeţul Alba unde 15 copii s-au intoxicat cu mâncare săptămâna trecută a fost închisă până ce ancheta va scoate la iveală vinovaţii. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit că unitatea are autorizaţia sanitară expirată.