România se numără printre țările UE în care familiile resimt costurile cele mai costisitoare ale închirierii sau cumpărării unei case, arată un studiu realizat de Banca Mondială.
Două milioane de români intenţionează să se mute într-unul dintre marile oraşe ale ţării, în următorii cinci ani, în vreme ce 1,1 milioane vor să părăsească ţara, conform unui sondaj menţionat în raportul "Oraşe-magnet, Migraţie şi navetism în România", realizat de Banca Mondială.
Economia României va înregistra o creştere de 4,4% în acest an, comparativ cu 3,7% că se estimase în luna ianuarie, anunţă Banca Mondială, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale făcut public luni.
Peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială într-un studiu prezentat vineri la Cluj, care pune în top şi Timişoara şi Bucureştiul.
România va beneficia de un împrumut de 500 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru eficientizarea finanțelor publice și reformarea anumitor instituții în vederea susținerii unei creșteri economice sustenabile și îmbunătățirii standardelor de viață, a anunțat, vineri, Banca Mondială.
Gabriel Resources a reclamat România la Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor de Investiţii al Băncii Mondiale în legătură cu disputa legată de proiectul Roşia Montană şi cere compensaţii pentru pierderile provocate de blocarea acestuia.