Deputatul Emanuel Ungureanu a venit joi la şedinţa extraordinară de Consiliu Local pentru a-i cere primarului Emil Boc să nu mai dea bani la biserici şi să îi redirecţioneze către spitale. În acest an, unităţile sanitare primesc 1,5 milioane de euro de la bugetul local.
Nu mai puțin de 40 de solicitări venite din partea cultele religioase au fost înregistrare la Primăria Cluj-Napoca pentru a primi finanțare nerambursabilă pentru construcția de noi biserici sau reabilitarea celor existente. În total, bisericile au cerut suma record de 9,5 milioane de lei (2,1 milioane euro).
Există un instrument muzical care a fost folosit, la începuturile sale, pentru distracție, în circuri și în luptele cu gladiatori, iar peste secole a ajuns să aibă un cu totul alt scop.
Cultele religioase au depus pentru finanțare din bugetul local 47 de proiecte privind realizarea unor lucrări de construire de biserici, extindere construcții și lucrări interioare. Doar două proiecte au fost respinse de comisia de specialitate din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
Bisericile maghiare din Ardeal au lansat, miercuri, la Cluj-Napoca, Cartea Albă a retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, pentru a arăta autorităţilor de la Bruxelles şi de la Bucureşti care este situaţia reală a respectivului proces, în condiţiile în care au fost depuse 2.147 de cereri de restituire.