Davide Petrucci a plecat luni de la CFR Cluj, marţi a fost rândul portughezului Bruno Guima să îşi iar rămas bun de la gruparea din Gruia, iar ieri a fost rândul lui Antonio Jakolis.
Un fost jucător al echipei de fotbal CFR Cluj este la un pas de a realiza transferul carierei, la echipa Chievo Verona din Serie A. Mijlocaşul a evoluat în prima jumătate a lui 2014 pentru echipa clujeană, însă a bifat doar puţin peste 60 de minute în Liga 1.
Tehnicianul feroviarilor, Vasile Miriuță, este încrezător că trofeul Supercupei României, aflat deja la Cluj, după ce a fost adus de reprezentanții Federației Române de Fotbal, nu va părăsi orașul după meciul de sâmbătă seara, CFR Cluj sperând astfel să câștige a treia Supercupă din istoria clubului.
Componenţii Generaţiei de Aur, dar şi toţi foştii internaţionali care au îmbrăcat cel puţin o dată tricoul echipei naţionale de fotbal a României au fost invitaţi sâmbătă pe Cluj Arena, la Supercupa României, în care se vor întâlni Astra Giurgiu şi CFR Cluj.
Echipa CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia rusă Dinamo Moscova, în cel de-al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia, informează site-ul oficial al grupării ardelene.