Echipa CFR Cluj a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Concordia Chiajna, în primul meci al etapei a XXIX-a a Ligii I, după ce a fost condusă cu 1-0 până în apropierea finalului întâlnirii.
CFR Cluj și Dinamo București au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), vineri seara, în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I de fotbal.
Universitatea Cluj a învins-o pe rivala CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Cluj Arena, în primul meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.
Echipa antrenată de Francisc Dican a reușit a doua victorie de la șocul suferit după plecarea lui Eugen Trică, aceasta fiind și a doua victorie din 2015.
Zece trenuri vor circula suplimentar în perioada sărbătorilor de Paşte, pe rute spre Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca şi Craiova, iar alte trenuri vor fi anulate, în perioada 11-13 aprilie, pe trasee unde traficul de călători este redus.
Universitatea Cluj a câștigat derby-ul din Cupa României în fața rivalei CFR Cluj, după lovituri de departajare (0-0 după timpul regulamentar de joc, 4-2 la penalty-uri).
Fotbaliștii clubului FC Universitatea Cluj așteaptă returul semifinalei Cupei României cu rivala CFR 1907 Cluj care va avea loc miercuri pe Cluj Arena.