Zece persoane, între care şi sportivii Mihai Gabriel Feroiu şi soţia sa Bianca Feroiu, medaliată la nivel naţional la culturism au fost audiate, marţi, în Târgu-Jiu, în dosarul „Videochat în saloane de înfrumuseţare”, anchetatorii stabilind că toţi cei vizaţi pot fi cercetaţi în stare de libertate.
Înotătoarea clujeancă Ana Dascăl va face parte din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce sportiva care are 14 ani neîmpliniţi a primit o invitaţie din partea Federaţiei Internaţionale de Nataţie. Delegaţia României ajunge la 104 sportivi.
Conducerea CS „U” Cluj afirmă că au făcut toate demersurile de a negocia protocolul cu Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea cazării sportivilor în căminul XXI, dar că nu s-a ajuns la nici un consens.