Situație critică pentru un pacient diagnosticat cu cancer colorectal. Curtea de Apel Cluj a respins accesul acestuia la compensarea unui tratament oncologic de 11.000 de lei pe lună.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) folosit în sistemul medical este nefuncţional, iar medicii de familie din Cluj reclamă afectarea serviciilor oferite pacienţilor.
Sistemul sanitar din România se confruntă cu deficiențe serioase în condițiile în care zeci de spitale din țară nu au suficienți medici pentru anumite domenii medicale, iar în cadrul serviciilor de medicină primară aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani.
Serviciile de depistare precoce a cancerului de col uterin şi cancer mamar, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, vor fi accesibile și prin intermediul cabinetelor mobile.
Noi servicii medicale pentru depistarea și tratarea unor afecțiuni grave vor fi disponibile gratuit, de la 1 iulie, pentru pacienții asigurați și neasigurați.
În scopul depistării unor afecţiuni grave, pacienții neasigurați vor beneficia de pachete de servicii medicale decontate, potrivit noului contract-cadru care va intra în vigoare de la 1 iulie.