Bunica copilului de 9 ani din Dej care a fost lăsat de familie să moară mâncat de viermi a primit 18 ani de închisoare cu executare. Mama și concubinul acesteia au fost de asemenea condamnați.
Patru membri ai unei familii române au fost condamnaţi marţi de tribunalul corecţional din Bruxelles la pedepse de cinci ani de închisoare pentru că au exploatat persoane cu handicap pentru a cerşi.
Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită privind vânzarea de energie.
Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.
Interlopul Adrian Marin Botez, căutat timp de şase luni dupa ce a primit o condamnare de 10 ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu şi prins vineri în Cluj-Napoca, a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, au declarat surse din Poliţie.
Interlopul Adrian Marin Botez, căutat de peste şase luni, după ce a fost eliberat din arestul Capitalei deşi fusese condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fost prins în Cluj-Napoca, maşina acestuia fiind blocată de poliţişti în trafic.