Procurorii DNA au prelungit, vineri, cu încă 60 de zile, măsura controlului judiciar pentru deputatul PSD Sebastian Ghiţă, în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins, joi, contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului de înlocuire a arestului la domiciliu cu control judiciar, în cazul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi al altor doi oameni de afaceri, judecaţi pentru corupţie, decizia fiind definitivă.
Magistraţii Tribunalului Cluj au decis, luni, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi în cazul a doi oameni de afaceri, toţi judecaţi pentru fapte de corupţie, decizia Tribunalului nefiind însă definitivă.
Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 3 martie 2015, a preşedintelui Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administrator al SC de Construcții Napoca SA.
Judecătorii clujeni au decis joi, 8 ianuarie 2015, ca Olezia Cadar, care alături de soțul ei Ștefan Cadar conduce firma Fany, să fie judecată sub control judiciar, înlocuind, astfel, măsura arestului la domiciliu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, va fi cercetat sub control judiciar, iar consilierul judeţean Marcel Mihoc a fost reţinut, au decis procurorii DNA, joi dimineaţă, la capătul unor audieri maraton în acest dosar.