Un număr de 9.802 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 2.551 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
De luni și până marți au fost depistate peste 12.000 de cazuri COVID-19 în România. În spitale, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.445, dintre care 552 sunt copii, iar 6 copii la ATI.
Autorităţile din Shanghai impun rezidenţilor din nouă cartiere ale oraşului şi din unele regiuni mai mici să efectueze teste anti-COVID-19 în perioada 26-28 iulie, au precizat autorităţile municipale luni, după apariţia unor cazuri locale sporadice în capitala comercială a Chinei.
Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 în municipiul Cluj-Napoca a ajuns sâmbătă la 6,13 infectări la 1.000 de locuitori. Rata de infectare este într-o continuă creștere având în vedere că joi erau 4 cazuri la mie.
Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a precizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Clujul înregistrează cel mai mare număr de noi cazuri din țară, după București. În ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 544 de noi cazuri COVID-19.