E vremea pentru rapel? Întoarcerea din concedii și începerea școlii au creat condiții favorabile pentru înmulțirea cazurilor de COVID-19. Deși suntem mai relaxați după pandemi, trebuie să ținem cont de simptomele pe care le avem și să încercăm să-i protejăm pe cei din jurul nostru.
România se află pe locul 5 la coada unui clasament mondial privind vaccinarea cu DTP1 (vaccin difteric, tetanos, pertusis). Interesul scăzut în vaccinuri în România a apărut ca un efect puternic al pandemiei de COVID-19 și a dezinformării răspândite în spațiul public.
Românii nu mai au încredere în vaccinurile pentru copii după pandemia de COVID-19. Pentru că mulți copii n-au fost vaccinați, luarea unor măsuri prompte pentru a-i imuniza şi pentru a preveni epidemiile de boli mortale este necesară.
Conducerea chineză a declarat o „victorie decisivă” în lupta împotriva COVID-19, într-un comunicat emis după o intâlnire de vineri la care au participat înalţi oficiali. Marea lor victorie, 1-1,5 milioane de morți potrivit estimărilor din afara Chinei.
Suntem în sezonul virozelor, iar în perioada iernii copiii sunt cei mai expuși. Este foarte dificil să facem diferența între principalele boli respiratorii, toate la fel de contagioase: răceală, gripă și COVID-19.