Proiectul centurii ocolitoare a Clujului s-a regăsit în propunerea inițială de finanțare prin PNRR. Informația a fost confirmată de fostul ministru al proiectelor europene, Cristian Ghinea. Schimbarea programului de finanțare a fost decisă de ex-ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Guvernul a publicat în Monitorul Oficial așa numita „taxă pe soare”, măsură ce i-ar putea afecta direct pe cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice. Taxarea prosumatorilor ar putea fi aplicată de la 1 decembrie 2026.
USR ar putea sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul nu va retrage ordonanța privind „taxa pe soare”, măsură ce i-ar putea afecta direct pe cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice.
PSD l-a acuzat duminică pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, de taxarea, prin ordonanță de urgență, impusă cetățenilor și firmelor care au investit în panouri fotovoltaice.
USR a sesizat oficial CNATDCU privind suspiciunile de plagiat în cazul lucrării de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, potrivit anunțului realizat marţi de Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.
Lucian Bode ar fi comis o formă de plagiat de care și elevilor de gimnaziu le este rușine: traducere cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia, potrivit analizei realizate de USR.
Fostul Ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a intervenit să tranșeze disputa legată de execuția deficitară a municipiului Cluj-Napoca, apărută în cadrul ședinței de Consiliu Local Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a declarat că negocierea Planului Național de Redresare și Reziliență este un proces normal și că trebuie să avem încredere în eforturile depuse de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.