Sute de liceeni din Transilvania vor putea experimenta, timp de câteva zile, viața de student la UBB - Universitatea Babeș-Bolyai. Ei vor fi cazați într-un cămin studențesc și vor participa la cursuri.
Harta vacanțelor mobile din luna februarie 2023 a fost publicată. Inspectoratul din fiecare județ al țării a trebuit să aleargă o perioadă în care elevii să intre în vacanță.
Nevoile studenților UBB au fost ignorate complet de Ministerul Educației, deși aceștia au trimis instituției un memoriu cu motivele pentru care reîntoarcerea la facultate în format fizic acum este imposibilă.
Unii studenți de la UBB sunt îngrijorați de cât de complicată va fi trecerea de la sistemul online la sistem fizic, în special în lipsa unui loc de cazare în Cluj-Napoca, în timp ce alții consideră că acest scenariu era „de așteptat”.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat că studenții vor continua cursurile hibrid, așa cum au început semestrul al II-lea. Însă, examenele vor fi susținute fizic.
În contextul ridicării stării de alertă, rectorul Universității Babeș-Bolyai transmite un mesaj pentru studenții care trebuie să se întoarcă în Cluj. Când se vor relua cursurile fizic?