Au rămas mai puțin de două săptămâni până la aderarea României la spațiul aerian Schengen, însă nu este clar în ce condiții vor putea călători minorii.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a organizat, vineri, în parteneriat cu platforma Aviation Event și Asociația Aeroporturilor din România, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale Aviation-Event 2024 CLJ.
Zeci de specialiști în aviație din Europa discută la Cluj temele momentului din acest sector, în cadrul ediției cu numărul 3 a Aviation Event organizat de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj
Terminalul de plecări al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj se află în lucrări de extindere, care vor fi finalizate la sfârșitul lunii mai, potrivit reprezentanților aeroportului. Până atunci, pasagerii sunt nevoiți să aștepte în săli improvizate în containere.
O nouă platformă pentru staționarea aeronavelor, inaugurată pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Mai multe aeronave au acum posibilitatea de a staționa pe aerogara din Cluj.
Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, estimează că traficul în zona Schengen, după 31 mai, va reprezenta aproximativ 70% din totalul fluxului de pasageri şi dă asigurări că aeroporturile vor fi pregătite pentru modificările necesare.