Mai mulți clujeni sunt nemulțumiți de decizia primarului de a demola garajele.Judecătoarea Adina Daria Lupea s-a revoltat, după ce Primăria i-a trimis o somație de demolare a garajului.
Asociaţia Pro Infrastructură, ONG care monitorizează lucrările de infrastructură rutieră, a anunţat că pe Sebeş - Turda, lotul 2, s-a trecut la demolarea lucrărilor deja efectuate.
Trei sferturi din școlile din România ar trebui demolate sau închise dacă s-ar respecta toate normele stabilite în contextul pandemiei provocate de coronavirus.
După ce municipalitatea a demolat peste 1.000 de garaje de tablă, a venit rândul centralelor termice să fie desființate. În locul acestora, vor fi amenajate spații verzi și parcuri de cartier.
După ce nimeni nu s-a prezentat la primele două licitații pentru lucrări de desființare a construcțiilor executate nelegal, Primăria Cluj-Napoca a ridicat valoare contractului la peste 3 milioane de lei.
Potrivit Arhiepiscopiei Clujului, întregul ansamblu al Mănăstirii Nicula se află din anul 2001 într-un amplu proiect de rectitorire, atunci când a fost sfinţită și piatra de temelie a noii biserici şi când, efectiv, s-au început lucrările.