Consiliul Județean Cluj a pierdut procesul cu fostul constructor de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, Antzwanger SPA. Județul ar putea plăti despăgubiri de 19 milioane de lei.
Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria), a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare, deși era nevinovat. Acesta a fost acuzat că ar fi participat la un jaf, scris clujust.ro
Zeci de clădiri au fost inundate și acoperișuri au fost desprinse de furtunile și vântul din ultima lună. Păgubele vor fi reparate cu bani de la guvern.
Florești și alte șase comune din județul Cluj vor primi despăgubiri pentru reabilitarea mai multor drumuri, șanțuri și podețe avariate de ploi abundente.