Peste 200 de jandarmi şi peste 150 de poliţişti din Cluj-Napoca vor fi mobilizaţi pentru a asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti, care va avela loc âmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 21.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca
Biletele pentru partida dintre Universitatea Cluj şi Dinamo, contând pentru cea de-a doua etapă din Liga I, se vor pune în vânzare joi, 31 iulie, începând cu ora 12:00 la casele de bilete de la Cluj Arena.
Universitatea Cluj a pierdut lamentabil pe terenul Farului Constanța, scor 17-69 (0-41). Pentru rugbiștii pregătiți de Ioan Teodorescu și Bogdan Cantor a fost a șaptea înfrângere în actuala ediție a SuperLigii CEC Bank.
În opinia lui Viorel Duru, Liga I e o competiţie a insolvenţilor. Directorul Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF precizează că fotbalul românesc este în colaps financiar şi că se aşteaptă să mai apară grupări care să intre în insolvenţă.
Dinamo a depus, marţi, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă. În aceste condiții, „câinii” și-au luat adio de la cupele europene, deoarece UEFA nu acordă licență echipelor aflate în insolvență.
Performanță notabilă reușită de Potaissa Turda. Echipa clujeană s-a calificat la Turneul pentru locurile 1-3, după ce a trecut de Dinamo în meciul decisiv.
Cluburile Steaua şi Universitatea Cluj au fost sancţionate cu penalitate sportivă de 30.000 de lei fiecare, iar FC Dinamo cu 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF pentru scandările cu caracter xenofob ale suporterilor proprii la meciurile din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I.
Instanța i-a dat dreptate lui Ionel Ganea în conflictul cu Universitatea Cluj. Fostul dinamovist a amenințat că se va prezenta la antrenamentele echipei dacă cei din conducere nu îi vor achita restanțele salariale în valoare de 200.000 de euro.