Costurile prelungirii restricţiilor nu vor putea fi suportate de România, iar ţinerea închisă a economiei şi oferirea de subvenţii pentru salvarea firmelor de la faliment, dacă era de înţeles pentru 2020, devine un nonsens in 2022.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, spune că restricțiile trebuie ridicate ca activitatea economică din România să fie reluată la capacitate maximă. El crede că prin martie-aprilie se va putea întâmpla acest lucru.
La finalul anului, Școala de Științe Sociale a UBB din Cluj-Napoca, prin intermediul unei echipe de cercetători din cadrul FSEGA, a realizat o analiză privind evoluția economiei românești pe parcursul anului 2021, oferind în același timp și previziuni pentru anul 2022.
Companiile au avut în primele 10 luni ale anului un număr de peste 309.000 joburi noi, cu 10.000 mai multe decât în anul 2020. Cluj, Timișoara și Brașov au avut împreună cu 5.000 de joburi mai mult decât București.