Elena Udrea a transmis, duminică, o precizare în care afirmă că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului, aşa cum au transmis presei surse din Guvern.
După incredibilul salt cu parașuta, „blonda președintelui” a postat pe Facebook fotografii care ar putea stârni un scandal de proporții. Reacția președintelui PSD: „Şi-a pierdut orice simţ al realităţii.”
Elena Udrea a sărit cu paraşuta de la 4.000 de metri, joi, la aerodromul Clinceni, ea declarând apoi că "este o senzaţie care merită încercată", că îşi dorea de foarte mult timp să facă acest lucru şi că va repeta experienţa.
Liderul PMP Elena Udrea a postat, duminică, pe Facebook, o poză "selfie" făcută la o dezbatere pe teme economice organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, în spatele ei apărând preşedintele Traian Băsescu susţinându-şi discursul la eveniment.
Elena Udrea, aflată în Bucovina, a postat pe Facebook fotografii în care apare frământând şi întinz aluat. Udrea apare în fotografii alături de mai multe femei îmbrăcate în costum popular. La rândul său, ea este îmbrăcată cu ie, blugi, pe cap are batic şi este încălţată cu pantofi roşii cu toc cui.
Deputatul Elena Udrea a declarat, sâmbătă, referitor la mitingul organizat de PDL la Cluj, că "orice protest împotriva Guvernului este binevenit" şi a arătat că Mişcarea Populară va face mitinguri atât la Iaşi, cât şi la Cluj.
După ce a început să schimbe prefecţi, subprefecţi şi şefi de deconcentrate în teritoriu, Ponta lansează acum mesaje împăciuitoare la adresa liberalilor.