„U” Cluj și CFR Cluj se vor întâlni pe Cluj Arena atât în meciurile din Superligă, cât și în Cupa României. Rivalitatea dintre suporterii ambelor echipe sunt cunoscute de către autorități.
Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la drumul expres ce va lega Clujul la Autostrada Transilvania prin Mărtinești va fi lansată cel mai târziu în luna noiembrie, promite primarul Emil Boc.
Un pasaj suspendat cu sens giratoriu ar urma să se construiască în cartierul Dâmbul Rotund, la intersecția dintre străzile Tudor Vldimirescu, Tăietura Turcului și Calea Baciului.
Două blocuri a câte cinci etaje plus un etaj retras se vor construi pe strada Constantin Brâncuși, acolo unde primarul Emil Boc spunea că autorizațiile de construire au fost suspendate. Acum, edilul explică de ce aceste proiecte primesc undă verde, pe lângă faptul că cei care vor să construiască trebuie să cedeze gratuit o bucată de teren pentru lărgirea străzii.
Primarul Emil Boc a declarat că luna aceasta, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul metroului, dar și pentru cel al centurii metropolitane ar urma să fie aprobați de Guvern.
Stadiul lucrărilor de extindere de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a ajuns la 75%. Valoarea contractului de execuție este de peste 3 milioane de euro.