Date îngrijorătoare cu privire la condițiile de trai: anul trecut, o sută de milioane de europeni erau expuşi riscului sărăciei sau excluziunii sociale. În România, mai bine de o treime dintre români sunt angajați cu salariul minim, adica au un venit insuficient pentru un trai decent.
Un copil român din cinci de vârstă școlară nu frecventează școala, în timp ce 1 din 5 copii nu reușește să finalizeze învățământul obligatoriu la timp, potrivit datelor Salvaţi Copiii România.
Situaţia copiilor din România necesită o intervenţie urgentă şi decisive, în condițiile în care aproape unul din doi copii români este afectat de sărăcie și se află în risc de excluziune socială.
Testele PISA 2022 arată realitatea dramatică a României și anume adâncirea decalajului dintre rezultatele copiilor vulnerabilizați de sărăcie și al celor din medii sociale avantajate, echivalent cu o diferență de 3 ani de educație școlară între copii, potrivit analizei Salvați Copiii.
Aproape un sfert dintre români trăiesc în condiții materiale și sociale severe, iar tinerii și pensionarii sunt tot mai săraci, potrivit datelor statistice pentru 2022.
România continuă să se afle pe primul loc la sărăcie sau exclusiune socială, într-un clasament european. Peste 40% dintre copiii români se găsesc în condiții vulnerabile, iar situația acestora s-a agravat pe parcursul anului trecut.
România rămâne pe primul loc în top la capitolul sărăcie, la nivel european, context în care unul din zece români nu își permite o conexiune la internet.