Înaintea meciului dintre CFR Cluj și Dinamo București, de vineri seară, care s-a încheiat 4-0 pentru clujeni, cinci jucători de la echipa antrenată de Adrian Mutu au intrat pe teren cu tricouri diferite față de restul jucătorilor.
Bolnavii de cancer ies în stradă joi, în semn de protest față de faptul că Planul de Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare la 1 iulie.
75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate în stadiu inoperabil, a afirmat vineri preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.