Cercetătorii UBB au arătat cum dificultățile din copilărie afectează sănătatea mintală în contextul pandemiei COVID-19, într-un studiu recent. Abuzul și neglijarea, asociate cu probleme multiple de sănătate fizice și mintale.
Unii studenți de la UBB sunt îngrijorați de cât de complicată va fi trecerea de la sistemul online la sistem fizic, în special în lipsa unui loc de cazare în Cluj-Napoca, în timp ce alții consideră că acest scenariu era „de așteptat”.
Studenții Universității Babeș-Bolyai sunt nevoiți să se întoarcă fizic la facultate în Cluj, până la finalul lunii martie. Decizia de revenire în sistem clasic a fost aprobată, dar studenții vor protesta împotriva ei.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat că studenții vor continua cursurile hibrid, așa cum au început semestrul al II-lea. Însă, examenele vor fi susținute fizic.
Un colegiu și trei grădinițe din municipiul Cluj-Napoca se redeschid luni. Unitățile de învățământ au fost închise timp de 10 zile din cauza situației COVID-19.
Elevii pot merge fizic la școală de luni, acolo unde incidența cazurilor de Covid-19 e sub 3 la mie. 18 localități din Cluj se încadrează în acest scenariu.
Aproape toate școlile și grădinițele din județul Cluj se află în scenariul 1 de funcționare, ceea ce înseamnă că elevii vor merge în continuare fizic la școală. La o singură școală cursurile se fac online.