Îi trimitem acolo să facă legi și noi să ne vedem de treabă. Să dea domnule o lege bună! Cam asta vor românii de la politicienii lor. Ei bine, de multe ori, asta se întâmplă. Acum depinde ce înțelegem printr-o lege bună.
Senatorul Marius Isăilă îşi dezbrăca interlocutorii în toalete pentru a verifica dacă au microfoane.
Fostul şef al Gărzii Financiare Cluj, Marius But, cel care a făcut expertizele în dosarele „Transformatorul” şi „Loteria”, a fost dat afară.
Contribuabilii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele şi nu au răspuns somaţiilor trimise de ANAF vor fi vizitaţi acasă de inspectorii fiscali. Aceştia vor ar putea intra, la propriu, în casele românilor care sunt în vizorul instituţiei financiare.
3.160 de pretinşi săraci şi invalizi care au beneficiat în mod fraudulos de ajutoare sociale de 1 miliard de euro au fost descoperiți în ultimele opt luni.