Sătui până peste cap de mizeria care este trecută cu vederea de autoritățile locale, floreștenii s-au mobilizat și au făcut curățenie cu propriile lor puteri.
Dorin Giurgiuca, un clujean care a vrut să scape de 10 saci de gunoi a încercat toate metodele să facă asta legal. A dat telefoane, a fost trimis la Pata Rât, iar ce s-a întâmplat după ce a ajuns acolo, este demn de filmele de comedie.
În comuna Florești locuitorii fierb după ce au aflat că prețul pentru ridicarea gunoaielor menajere s-ar putea dubla. Deputatul Emanuel Ungureanu a transmis un mesaj consilierilor locali.
Un clujean a fotografiat starea în care se află punctele de colectare selectivă de pe strada Meteor din cartierul Zorilor. În jurul lor sunt doar gunoaie.
După câteva luni de probleme majore în ridicarea gunoiului menajer din cea mai populată comună a României, Floreşti, salubrizarea acesteia urmează să fie realizată pentru 90 de zile de către un alt operator, după ce contractul cu vechea firmă, Eco Quatro Salub, a fost suspendat pe o durată determinată.