Clujeanul Marius Balo, o victimă a sistemului din China, a fost întemnițat pe nedrept timp de 8 ani în închisoarea din Shanghai. El a fost eliberat abia în 2022 și s-a întors în România. Acum, la mai bine de un an distanță, Marius povestește într-un interviu pentru monitorulcj.ro despre toate ororile pe care le-a văzut în închisoarea chineză.
Tribunalul Cluj a pronunțat sentința în cazul crimei care șoca Clujul, în special în comunitatea maghiară, în primăvara anului trecut, scrie clujust.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că orice act sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj, care a dispus arestarea preventivă a cunoscutului patron de videochat Vlad Obu și a trei „adepți” de-ai lui, arată că membrii grupului și-au „fidelizat” fetele prin obligarea la tatuaje, scrie clujust.ro
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 condamnat în dosarul Colectiv, scapă acum din închisoare. Este eliberat „de îndată” și poate să-și reia mandatul de primar.
Difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acordul acesteia, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de până la trei ani. Legea a fost promulgată, miercuri, 14 iunie.